Sau de mentalitate şi prejudecăţi implicite?
În dicţionarul limbii române cuvântul misoginism este definit ca fiind “Lipsă de încredere față de calitățile morale ale femeilor; atitudine negativă față de femei”(sursă ), iar misogininul, conform aceleiaşi surse este bărbatul care urăşte femeile, care manifestă repulsie faţă de femei.
Ambii termeni sunt suprautilizaţi, foarte bine cunoscuţi şi chiar la modă. E chiar cool să fii astăzi misogin.
Un alt cuvânt există însă în limba română şi nu este atât de cunoscut. Ştiu asta pentru că am întrebat mulţi oameni care este opusul misoginului, adică dacă exită un cuvânt care înseamnă femeia care urăşte bărbatul. Prea puţini au ştiut să îmi răspundă că există termenul de misandrie.
Şi totuşi nu este chiar acelaşi lucru. Pentru că definiţia DEX-ului spune că misandrie este “repulsia patologică faţă de bărbaţi”. Cu alte cuvinte trebuie să fii nebună sau handicapată să ai o repulsie faţă de bărbaţi, însă să urăşti o femeia e chiar trendy.
Nu mă interesează de unde vine această discriminare chiar şi la nivel de vocabular. Aş fi însă curioasă de un răspuns demn de homo sapiens sapiens ce suntem .. De unde atâta ură?
Din frica! “Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.”
parca ultimul 6 din numarul , celebrul numar, 666 inseamna “ura”, manie, razbunare ,intre straini, intre cunoscuti, apropiati neamuri mama tata frati …. , primi doi de 6 nu mai stiu ce inseamna .
De unde atata ura?
eu cred ca e din lipsa de rabdare , mereu vrem ca totul sa se petreaca repede , nu conteaza ce, dar vrem imediat . ( ne plangem ca totul merge prea rapid dar noi vrem si mai repede) . cand nu ai rabdare ai tendinta sa faci ce e mai usor sa scapi . A ura e foarte usor de facut, pe cand sa iubesti pe cineva …. e mai greu, trebuie sa depui putin efort … cere timp…. , ai niste obligatii … .
aberez , e de la bere
daca ma intrebai pe mine, stiam ca exista opusul misoginismului, nu mai tineam minte care e cuvantul dar …. , cum stiu ca este un cuvant si pt barbatii care urasc barbatii ( nici pe ala nu il mai stiu)
Sa fii misogin in ziua de azi mi se pare a disperare , acei barbati vad ca sunt depasiti de femei din ce in ce mai mult si ….. na … ei sunt cei mai tari, iar daca cineva e mai tare ii da in cap ca altfel nu are nici o sansa sa ramana in picioare.
Pe langa misoginism si misandrie, exista o sumedenie de alte discriminari, sociale , profesionale si social-profesionale.
As vrea totusi sa vad parerea ta, despre decriminalizarea drogurilor si legalizarea prostitutiei in Romania. Esti pro? Sau contra?
Stiu ca sunt putin pe langa subiect, dar am observat ca nu se prea ingramadeste lumea la comentarii si m-am gandit sa propun ceva mai controversat.
Ca sa-mi expun si eu parerea despre ” barbati vs. femei “, cred ca , in primul rand, unii baieti ( nu barbati ) eu fost lasati cu buza umflata cand si-au vazut iubirea vietii de mana cu alt barbat, sau au plecat urechea la ” dosarul ” domnisoarei de care s-au indragostit nebuneste in liceu, si astfel in mentalul lor s-a dezvoltat ideea ca femeile sunt intr-un fel, si orice femeie ii trece prin ” vrajeala ” trebuie ” arsa ” cu putere pentru ca altfel o mai pateste o data; la fel ca in liceu.
Asta la capitolul misoginism, oricum dupa parerea mea acesti macho care freaca tot ce apuca, castiga detasat in fata femeilor slabe, care au o oarecare vulnerabilitate in fata unui tip care si-a dezvoltat dorinta de a prinde cat mai multe, si implicit si o tactica de seductie care prinde numai bine la tipele care au trait experienta de a fi inselate de prieten cu prietena cea mai buna, sora, colega de banca etc.
Probabil ca nu intelege nimeni ceea ce am incercat eu sa spun aici. Oricum un element important ce duce la dezvoltarea abilitatii de a fi misogin, este sex-ul. ai 17 ani, zici ca iubesti, cand te suna pleci fara sa mai vezi pe unde mergi .. si cand ajungi acolo …. BANG !!! Si apoi .. nu te razbuni pe ea, pentru ca nu vrei sa o mai vezi. In schimb te razbuni pe orice se numeste femeie. Ceea ce nu constientizeaza acei idioti care sunt misogini, este faptul ca prin repulsia lor fata de tot ce nu are penis, pierd si rateaza niste experiente extraordinare pe care le pot trai alaturi de femei.
Discutie poate continua la nesfarsit. Misoginismul se trage de departe in vreme. Oricum ramane, din punctul meu de vedere, un comportament pueril, care dovedeste lipsa de maturitate a unuia ce are pretentia de a fi numit barbat.
I highly enjoyed reading this post, keep on posting such interesting articles.
Din dragoste……cu Mircea Radu.
I think, that you are not right. I am assured. I can prove it. Write to me in PM.
Do not pay attention!
5x4z8c Excellent article, I will take note. Many thanks for the story!
invatat o multime
Nice post, thanks for writing!
11:40 pm
E posibil ca explicatia acestei distinctii semantice sa isi gaseasca sursa undeva departe in timp, acolo unde doar barbatii aveau un cuvant de spus, acolo unde doar ei contau, acolo unde nasterea unei fete era motiv de blamare a celei ce n-a fost “capabila” sa dea nastere unui urmas demn de neamul eroic! Stiam ca misandria e asociata unei maladii si nu unei atitudini firesti a femeii izvorata din comportamentul barbatului fata de aceasta! Pana si in acest context, pur semantic, pare ca tot ei au de castigat sau, in fine, sunt superiori!